Instrucţiuni utilizare Ţigară Electronică

         Înainte de a folosi ţigara electronică, înlocuiţi cartuşul original, montat din fabrică, cu unul din cutia cu rezerve(pentru modelul eGo clasic cu atomizor si cartuse).  Acesta are rol de protecţie (nu conţine e-lichid cu nicotina sau material absorbant) şi astfel riscaţi să stricaţi atomizorul prin folosire uscată.
         Dacă în timpul utilizării ţigării electronice gustul se schimbă înspre ars, schimbaţi cartuşul sau încărcaţi-l cu e-lichid.
         Dacă, cartuşele care au venit cu setul de ţigari electronice nu contin e-lichid, picuraţi e-lichid în cartuşul pe care doriţi să îl montaţi până când  observaţi că acesta s-a umplut. Dupa mai multe incarcari( 15-20), materialul absorbant cartus nu mai are capacitate de absorbţie, moment în care trebuie înlocuit .
         Dacă aţi fumat cu ţigara electronică echivalentul a 3-4 ţigari tradiţionale, puteţi să reumpleţi  cartuşul cu E-Lichid.
         Cînd doriţi să reâncărcaţi cartuşul cu e-lichid, procedaţi după cum urmează:

  • trageţi cartuşul din atomizor(fără să-l rotiţi),
  • picuraţi în cartuş e-lichid până constataţi că acesta nu mai absoarbe lichid, iar apoi impingeţi înapoi .

         Dacă observaţi că ajunge puţin lichid în gură când fumaţi ţigara electronică, atunci:
1. aţi umplut cartuşul cu prea mult e-lichid;
2. aţi scăpat lichid pe lîngă recipientul pentru e-lichid;
3. acumulatorul nu este activat când trageţi.
4. încă nu aţi învăţat să fumaţi cu ţigara electronică. În ciâteva zile o să vă obisnuiţi cu folosirea corectă.

         Ţigara electronica se fumează puţin diferit faţă de o ţigară tradiţională. Trebuie să încercaţi să trageţi mai puţin puternic şi mai lung ca durată, încercând să menţineţi aprins LED-ul din capătul ţigării cât mai mult timp posibil. Astfel fumul rezultat va fi mai consistent.
         Dacă după un timp ţigara nu mai scoate suficient fum:
1. Deşurubaţi acumulatorul şi scoateţi cartuşul din atomizor. Luaţi atomizorul şi suflaţi în acesta prin partea unde se înşurubează acumulatorul, până când începe să se scurgă lichidul rezidual rămas în atomizor (acest lichid are o culoare mai închisă decât normal).

2. Dacă operaţiunea de curăţare nu a remediat problema, încercaţi să turnaţi o picatură de e-lichid în atomizor. Această picatură trebuie să ajungă în interiorul atomizorului - ea va umezi elementul din interior, care apoi încălzit prin utilizare, va functiona din nou în mod corespunzator.

         ATENŢIE: Nu turnaţi picatura de lichid în acumulator, ci în atomizorul tigarii electronice.   Dacă picatura nu intră în atomizor (lichidul e  uleios), puteţi să folosiţi un vîrf de ac, să suflaţi puţin peste aceasta, sau să puneţi înapoi patronul şi să bateţi uşor în masă cu partea care se introduce în gură.

Înainte de folosire stergeţi bine atomizorul şi partea exterioară a patronului!
         Acumulatorul este încărcat atunci când ledul încorporat în dispozitivul de încărcare (cablul cu mufa USB) comută pe culoarea verde.

Nu uitaţi să formataţi bateria!  La prima încarcare trebuie să se facă formatarea. Î n functie de modelul de ţigara pe care l-aţi achiziţionat,  formatarea poate fi de 5 sau 8 ore,  chiar daca ledul care confirma incarcarea a comutat pe culoarea verde.

Acumulatorii  ţigărilor electronice pot pierde semnificativ din capacitate sau chiar distruge dacă sunt lăsaţi  la încarcat prea mult timp sau dacă aveţi variaţii de tensiune în reţeaua de alimentare cu curent sau nu se respectă  perioada de încărcare.
         Bateriile în general nu necesită operaţiuni de întreţinere. Uneori, când cartuşul este supraîncărcat cu lichid, o parte din lichidul excedentar se poate scurge la contactele dintre baterie şi atomizor. De aceea se recomandă,curăţarea contactelor care fac legatura între baterii şi atomizor cu un şerveţel.

Pentru alte modele de tigari electronice, cautati instructiunile aferente fiecarui model.

Deasemeni, va invitam sa urmariti instructiunile video de pe site.

Pentru modelele de tigara electronica cu clearomizor, cartomizor, giantomizor sunt postate pe site filme explicite cu pasii de parcurs pentru utilizare, curatare, siguranta in exploatare si prelungirea vietii vaporizatoarelor(tigariloe electronice).